Contact
Timp liber / Călătorie /

Peste hotare

Înainte de '89 doream asemenea multor români să vedem cu ochii noștri realitățile din țările mai dezvoltate, mai ales din cele capitaliste. Știam că în mai toate țările socialiste prietene viața era mai bună decât pe la noi, iar atmosfera generală mai puțin apăsătoare. Despre occident aveam o imagine nerealistă, indusă atât de filmele care prezentau doar ambalajul frumos al lucrurilor de acolo cât și de supraestimarea importanței datelor statistice economice. Abia după aderarea României la UE am avut ocazia de a vizita unele țări europene și am priceput că locurile arată de fapt cum sunt oamenii și că nu te poți scuza mereu pentru înapoiere dând vina pe istorie.

În aceste pagini încercăm să exprimăm succint prin fotografii impresiile noastre de călătorie, cu grija de a păstra un echilibru între ceea ce este comun și ceea ce este remarcabil. Prezentarea noastră nu este o reclamă turistică pentru locurile vizitate ci mai degrabă o invitație în spiritul cuvintelor lui Nicolae Iorga: „Lumea nu este a celor care o străbat cu pasul ci a acelora care o înțeleg cu mintea”.

Dați clic pe butonul-săgeată din colțul dreapta-jos al unei rame foto pentru a vedea toate imaginile referitoare la acel subiect într-o pagină separată.


Cracovia - Catedrala Sf. Maria
Cracovia - Catedrala Sf. Maria

O experiență plăcută în Polonia

Zona Sileziei din sudul Poloniei a fost primul pământ străin pe care am pus piciorul. Deplasarea în interes de serviciu a fost un bun prilej de a-i cunoaște pe polonezi la ei acasă, atât în relațiile de muncă cât și în viața cotidiană. Noutatea situației, contactul cu o lume a cărei limbă nu o înțelegeam, au contribuit poate la impresia bună făcută de Polonia. Aprecierea de care s-a bucurat ulterior Polonia în mass-media românească a fost o confirmare a celor văzute acolo. Polonezii dovedesc nu prin vorbe ci prin fapte că doresc să progreseze și să stea cu fruntea sus în familia națiunilor europene.

Polonia este o țară profund creștină, iar faptul că a dat Bisericii un papă sfânt nu este o întamplare. Am fost plăcut impresionat de recunoștința pe care polonezii i-o poartă fostului papă Ioan Paul al II-lea. Neam slav, polonezii au o pietate plină de căldură, dar fără exagerări iraționale superstițioase. Bisericile sunt frumoase, primitoare, iar duminica sunt pline de credincioșii care participă la Sf. Liturghie. Am întâlnit și polonezi care afirmau că nu merg la biserică, dar n-am văzut polonezi lipsiți de respect pe stradă, violenți în manifestare sau exprimare. Modestia, blândețea, bunul simț, bunul gust, demnitatea, solidaritatea, recunoștința sunt trăsături parcă sădite în inima tuturor.

Polonia este o fostă țară socialistă, care a suferit mult în ultimul secol din cauza loviturilor primite de la vecinii mai puternici din est și din vest. Totuși nu am avut sentimentul că populația și-ar fi pierdut busola, sau că ideologia le-ar fi spălat creierul. Socialismul polonez n-a îmbrăcat haina deșănțată a cultului regimului, iar revenirea la democrație nu a produs atâta dezordine și dezbinare în societate ca la noi. Am observat și grija oamenilor de a face economie, de a păstra ceea ce este vechi dar încă funcțional, de a construi noul folosindu-se de vechi, de a nu cădea în capcana unui consumism care distruge resursele pentru investiții. Vodka, berea autohtonă, merele și cartofii, micile mașini Fiat poloneze sunt încă elemente distinctive ale Poloniei. În încheiere merită amintită o anumită atitudine pe care am sesizat-o la polonezii de rând: vorbesc de bine despre conducătorii lor și au încredere în ei. Așa se întâmplă doar dacă te preocupă soarta țării și știi să-i aduci în frunte pe cei mai vrednici, judecând după intențiile adevărate și realizări.


Peisaj pitoresc din Carinthia
Peisaj pitoresc din Carinthia

În trecere prin Austria

Austria are autostrăzi bine articulate care permit tranzitarea ei în câteva ore. În zonele colinare sau montane perspectiva este pitorească, dar în zonele plate nu prea vezi nimic de pe autostradă. Așa că am decis să ne abatem puțin de la ruta principală și abia atunci am descoperit Austria la ea acasă.

Pentru a capta mai mult din specificul austriac am deschis radioul și am scanat banda ca să aflam ce ascultă oamenii locului. Multe posturi sunt comerciale ca și pe la noi, dar am găsit și posturi cu muzică autohtonă ușoară și de voie bună (populară), precum și muzică clasică. Am avut cu ce să ne delectăm, asta confirmând faptul că austriecii sunt muzicali și eleganți.

N-am ratat ocazia de a face o scurtă vizită la Viena. Prima surpriză avută a fost imensa rafinărie OMV din apropierea capitalei. Noaptea rafinăria arată foarte frumos, ca un pom de Crăciun plin de luminițe, iar ziua nu arată rău deoarece poluarea este bine ținută în frâu. Ne-am amintit imediat de privatizarea Petrom-ului și de resursele noastre de petrol și gaze, numai bune de a fi înstrăinate. Am trecut rapid de periferii și am pătruns în oraș. Pentru a evita aglomerația din centrul Vienei am lăsat mașina într-o parcare subterană și ne-am deplasat pe jos spre Domul Sf. Ștefan.

Turiștii creau multă agitație, atmosfera era încărcată, iar autoritățile încercau să atenueze discomfortul răcorind străzile cu apă parfumată. Prețurile piperate din vitrine descurajau orice inițiativă, dar vienezii erau relaxați și zâmbitori. Ne-am amuzat văzând caleștile cu cai, care aduceau un miros rural în plin centrul capitalei. Vizita la Viena s-a încheiat pe înserat cu o probă de răbdare la semafoare, așa încât am tras concluzia că la Viena se ajunge ușor, dar de plecat se pleacă greu...

Contactul cu muntele l-am făcut în apropiere de Salzburg, după ce am părăsit autostrada pentru a găsi un camping. Ne-am oprit lângă lacul Wolfgangsee, unde priveliștea era încântătoare. Micile localități din zonă, curate și liniștite, sunt invitații de neuitat pentru turiștii îndrăgostiți de călătorii și natură. Era grozav să fi avut o autorulotă ca să putem străbate regiunea în voie, fără grija locului de cazare și a cheltuielilor aferente. Peisaje montane deosebite am întâlnit și în sudul Austriei, venind dinspre Italia. Dincolo de munții impunători, în apropiere de Villach și Klagenfurt, se desfășoară o zonă colinară însorită cu lacuri albastre care îmbie la petrecerea vacanțelor. Fiind doar pasageri prin Austria n-am reușit să vedem prea multe, dar a fost suficient cât să descoperim o țară foarte frumoasă, curată și pregătită să primească vizitatori de toate categoriile.


Bruxelles - structura Atomium
Bruxelles - structura Atomium

O scurtă oprire în Belgia și Luxemburg

Când s-a ivit ocazia de a vizita aceste țări, în mintea noastră exista deja conturată o percepție apreciativă despre ele. Atunci când răsfoiești hărțile cu pasiune sau parcurgi cărțile de geografie și de istorie, ești inevitabil un fel de turist în spațiu și timp. Așa se face că știam unele lucruri despre belgieni și luxemburghezi, printre care și acela că vorbesc limba vecinilor lor mai mari, dar au o identitate proprie pe care țin să o afirme. Mai mult, au suferit și ei vitregiile războaielor mondiale, dar au reușit să le depășească prin muncă cinstită și solidaritate.

La invitația unei cunoștințe din Franța, într-o dimineață friguroasă de februarie am „decolat” de la București spre Belgia și am aterizat două ore mai târziu la Zaventem, în nordul Bruxelles-ului. Ghidați apoi de GPS, am străbătut cu mașina o porțiune scurtă pe autostrada de centură și ne-am avântat încrezători până la Atomium, unul dintre simbolurile capitalei belgiene. De la înălțimea „atomilor” structurii se poate vedea panorama Bruxelles-ului, cu parcul Mini-Europa și stadionul Regele Baudouin (fost Heysel) în apropiere.

Fiind la primul contact cu lumea occidentală am remarcat imediat aerul degajat și zâmbitor al oamenilor, tineri sau bătrâni, atât pe stradă cât și în restaurant. Limba franceză era folosită pe scară largă, așa că am putut înțelege câte ceva din cele citite sau auzite. Neavând însă înclinații spre comunicarea în această limbă am adoptat imediat atitudinea turiștilor care se mulțumesc doar să privească.

Un alt loc emblematic pentru Bruxelles este Grote Markt, o piață veche considerată de unii ca fiind cea mai frumoasă din Europa. Am admirat aici fațada clădirilor fostelor bresle, ale căror decorațiuni dovedesc talentul și meticulozitatea meșterilor flamanzi. Nu departe de acest loc este și statuia-fântână a lui Manneken Pis, băiețelul despre care legenda spune că a salvat orașul de la aruncarea în aer, făcând pipi în joacă pe fitilul aprins. Zona abundă în restaurante astfel încât oricine dorește poate gusta o porție de „pommes frites” cu bere belgiană și o „gaufre” la desert.

Fiind situată într-o zonă plată, capitala Belgiei nu-ți oferă satisfacția unor priveliști memorabile. Am întâlnit așa ceva spre sud, în zona valonă. La Dinant există o fortăreață care străjuiește de pe o stâncă abruptă râul Meusa (Maas), iar drumul ce se derulează frumos pe lângă firul apei îți dezvăluie o așezare belgiană cu clădiri aspectuoase pe ambele maluri. Traversând Belgia cu mașina observi imediat ce înseamnă o țară cu o densitate triplă față de cea din România. Infrastructura rutieră este un adevărat păienjeniș de străzi. Mergând spre Luxemburg treci inevitabil prin pădurile de conifere din podișul Ardeni și ai parte, foarte probabil, ori de ceață ori de ploaie. Aici e sălbăticia Belgiei și locul unde își încarcă belgienii „bateriile” după ce se satură de atâtea șosele, intersecții și amenajări urbane.

Statul vecin Luxemburg este altceva. Capitala lui, având același nume, este amplasată la confluența a două mici râuri și beneficiază de o dispunere etajată. Luxemburg este un oraș liniștit și îngrijit, învăluit de o lumină europeană distinctă. Din câte am aflat limba cea mai vorbită aici este germana, dar semnalizările rutiere și multe alte inscripții sunt în franceză. Arhitectura îmbină rafinamentul francez cu noblețea austriacă și îndrăzneala modernistă. Toate sunt așezate la locul lor cu bun gust, armonios. Catedrala Notre-Dame, Podul Adolphe, Banca Casă de Economii, clădirea modernă a Filarmonicii de pe platoul Kirchberg sunt puncte de atracție ce merită văzute.

Luxemburg-ul se definește de la sine printr-un singur cuvânt - respect. E o calitate pe care noi românii ar trebui să o repunem la loc de frunte pentru a putea progresa. Lăsând în urmă orașul și gonind pe autostradă spre granița cu Germania, am fost tentați la un moment dat să virăm la dreapta urmând indicatorul pentru Schengen, dar ne-am continuat drumul cu speranța în suflet că vom ajunge odată și acolo...

Emi & Leoemileo@zoho.com Data:01.01.2015 Ultima actualizare:01.01.2015 Număr accesări:000001