Contact
Produse și servicii / Produse /

Asomatoare electrice pești

aparat pentru asomarea electrică în cuvă a păstrăvilor
Aparat pentru asomarea electrică în cuvă a păstrăvilor

Aparat pentru asomarea electrică în cuvă a păstrăvilor

Aparatul permite energizarea electrozilor unei cuve de asomare de 50÷70 litri (de exemplu 70cm x 40cm x 25cm, lungime x lățime x adâncime). Cuva realizată din material electroizolant (PVC, PE, PP, fibră de sticlă) se umple pe trei sferturi cu apă de râu sau heleșteu. În interiorul cuvei, pe fețele opuse mai depărtate și acoperind complet suprafața acestora, se plasează două plăci metalice dreptunghiulare subțiri (inox, aluminiu, alamă, tablă zincată), care reprezintă cei doi electrozi de asomare. Cuva se așază pe o măsuță stabilă făcută din material electroizolant (plastic, lemn uscat), la o oarecare distanță de pereți și eventuale structuri metalice. Asomarea peștilor din cuvă se obține prin apăsarea continuă a butonului verde timp de 10÷60 secunde, trimiterea tensiunii la electrozi fiind semnalizată de lampa verde.

Caracteristici aparat

           Disponibil:  la comandă                  Preț:  970 lei

În afara orașului Galați livrarea se poate face prin curier, cu plata ramburs.

Ne puteți contacta prin email sau folosind formularul din pagina  Contact  .

Informații utile despre asomarea electrică a peștilor și despre amenajarea unei instalații de asomare în cuvă cu apă sunt oferite  mai jos  .


instalație de asomare electrică în cuvă pentru pești
Asomarea electrică a peștilor în cuvă cu apă

Asomarea electrică a peștilor urmărește aducerea lor în stare de inconștiență (suprimarea sensibilității) înaintea operației de ucidere prin tăiere sau înghețare. Se reduc astfel suferința și zbaterea peștelui, care pot afecta negativ calitatea cărnii obținute. Din cauza diversității foarte mari a speciilor de pești și a mediului lor de viață, modalitățile de asomare electrică și cerințele tehnice pentru aparatele de asomare sunt variate și nestandardizate. De exemplu, fie și numai conductivitatea apei în care trăiesc peștii poate varia în limite foarte largi: 40÷1000 µS/cm pentru apa dulce (râuri, lacuri), până la 50 mS/cm pentru apa sărată (mări, oceane).

Peștii pot fi asomați convenabil într-o cuvă cu apă „electrificată”. Aparatul de energizare furnizează tensiunea de asomare care produce în cuvă câmpul electric necesar asomării peștilor. Aparatul se amplasează la o distanță convenabilă față de cuvă, astfel încât să fie evitată stropirea lui cu apă în timpul lucrului. Este important ca această poziționare să nu permită atingerea din greșeală a electrozilor metalici sau a apei din cuvă de către operator, atunci când acesta apasă butonul de asomare (energizare). Cuva paralelipipedică, făcută din material electroizolant (PVC, PE, PP, fibră de sticlă), poate fi de exemplu o cuvă de preparare a mortarului, ușor de procurat din magazinele de profil (sau de la Emag). Cuva se umple parțial (70÷80%) cu apă curată, astfel încât să permită introducerea peștilor fără ca apa să se reverse. În interiorul cuvei, lipit de fețele opuse mai potrivite (cele mici sau cele mari, în funcție de dimensiunile cuvei și de asomator) și acoperind integral suprafața acestora, se fixează două plăci metalice subțiri (inox, aluminiu, alamă, tablă zincată). Aceste plăci, care constituie cei doi electrozi metalici, trebuie să depășească marginea cuvei cu câțiva centimetri, pentru ca punctele de conectare electrică a firelor care vin de la asomator să fie într-o zonă neimersată în apă. Legăturile fir-placă se realizează ferm, cu papuc electric și șurub M4. Cuva se așază pe o măsuță electroizolantă stabilă, la o oarecare distanță de sol și pereți, pentru a asigura o bună izolare electrică față de pământ, în condițiile apariției inevitabile a stropilor de apă. Pentru un aparat de asomare disponibil (cu parametri electrici cunoscuți), în condițiile necunoașterii conductivității apei, se poate găsi experimental cuva cu dimensiunile cele mai potrivite asomării eficiente a peștilor.

proba finală că tensiunea de asomare e izolată față de pământ
Proba că tensiunea de asomare e izolată față de pământ

Pentru protecția sporită a operatorului în timpul lucrului, ca măsură de electro-securitate, instalația de asomare trebuie să fie izolată față de pământ. Această prevedere impune îndeplinirea a două cerințe: a) aparatul de energizare să furnizeze o tensiune de asomare izolată față de pământ - asomatoarele construite de noi îndeplinesc această cerință (vezi imaginea alăturată); b) ambii electrozi metalici ai instalației să fie izolați față de pământ. De aceea, la amenajarea instalației trebuie intercalat cel puțin un element electroizolant între cuva cu apă și pardoseală-pământ, de exemplu o măsuță din lemn sau plastic. Astfel, atingerea accidentală într-un singur loc (a unuia dintre electrozi sau a apei din cuvă) este nepericuloasă, chiar atunci când butonul de asomare (energizare) este apăsat. Asomatorul se alimentează de la rețeaua de 220V/50Hz folosind o priză cu împământare. Înainte de conectarea la rețea se identifică cu un creion de tensiune poziția fazei la priză (contactul unde licărește lampa). Apoi se introduce corect ștecherul în priză, cu borna de fază a ștecherului (marcată cu „F” pe ștecher) în contactul de fază al prizei. Astfel se asigură nivelul maxim de securitate la utilizare și nu trebuie neglijat acest aspect.

Pentru asomarea electrică în cuvă a peștilor se procedează în modul următor. Se acționează comutatorul Pornit / Oprit pentru punerea în funcțiune a asomatorului. Când lampa albastră luminează înseamnă că aparatul poate furniza tensiunea de asomare. Se umple parțial cu apă cuva. Se introduc în cuvă atâția pești încât apa să nu dea pe dinafară. După îndepărtarea de cuvă, se apasă butonul verde de asomare (energizare) și se menține apăsat atât timp cât este necesar pentru asomarea efectivă a peștilor. Acest interval de timp se ajustează din practică, uzual fiind între 5s și 60s. Peștii rămân inerți o anumită perioadă după asomare. Cu cât timpul de asomare este mai lung, cu atât starea de inconștiență a peștilor este mai profundă și durează mai mult (de ordinul minutelor, sau chiar mai mult). Dacă amorțirea peștilor este insuficientă, atunci se repetă procedura. Când butonul de asomare este apăsat, nu se ating cu mâna sau alte părți ale corpului nici electrozii metalici, nici apa din cuvă, nici peștii. Tensiunea de energizare a cuvei și curentul electric din cuvă au valori mari, periculoase pentru om. În cuva de asomare, pe durata asomării, nu trebuie să existe obiecte metalice străine (scule, site) care perturbă funcționarea și pot duce la defectarea aparatului (scurtcircuit, suprasarcină). Este acceptabilă introducerea / scoaterea în grup a peștilor folosind un coș din plasă de nylon cu ochiuri mari, care poate să rămână în cuvă pe durata asomării peștilor. Dacă este cazul, în intervalul dintre asomări, se poate completa și împrospăta apa din cuvă. Aparatul de asomare se scoate din funcțiune (acționând comutatorul Pornit / Oprit) imediat după terminarea lucrului, adică după asomarea tuturor peștilor.

Înaintea efectuării primei asomări reale cu pești, este utilă măsurarea curentului pe care aparatul de asomare îl furnizează cuvei cu apă (folosind, de exemplu, un clește ampermetric). Dacă curentul depășește valoarea maximă admisă de aparat înseamnă că apa are o conductivitate mai mare decât cea estimată și sunt necesare ajustări la cuvă (reducerea nivelului apei, redimensionarea electrozilor) sau se alege altă cuvă. Dotarea asomatorului cu indicator de tensiune (voltmetru) și indicator de curent (ampermetru) este posibilă, dar mărește semnificativ costul aparatului.


Asomatoarele electrice pentru pești din imaginile de mai jos au fost realizate de noi în decursul timpului.
Construirea lor s-a făcut cu materialele și componentele pe care le-am putut procura la momentul respectiv.

aparat pentru asomarea electrică în cuvă a păstrăvilor

Aparat pentru asomarea electrică în cuvă a păstrăvilor

Adecvat pentru o cuvă paralelipipedică cu dimensiunile 70cm x 40cm x 25cm (L x l x H). Lampa albastră indică prezența tensiunii de asomare în aparat (stare de așteptare). Lampa verde indică trimiterea tensiunii de asomare la electrozii cuvei (asomare în derulare). Asomarea se execută la apăsarea butonului verde. Protecție la scurtcircuit și suprasarcină cu siguranță fuzibilă rapidă și dispozitiv termic.

Emi & Leoemileo@zoho.com Data:01.01.2015 Ultima actualizare:01.01.2015 Număr accesări:000001